Compania avea două opţiuni: să schimbe scenariul şi, prin urmare, să afecteze originalul, sau să anuleze producţia. Netflix a ales a doua variantă, a declarat miercuri pentru DPA o persoană familiarizată cu acest subiect. Personajul în cauză al serialului - intitulat 'If Only' - nu este unul dintre rolurile principale.
Autorizaţia de filmare a fost refuzată de Ministerul Culturii şi Turismului. Scenarista serialului, Ece Yorenc, a declarat recent pentru revista de cinema turcească Altyazi Fasikul că serialul a fost anulat cu o zi înainte de începerea filmărilor.
'Permisiunea de a filma serialul nu a fost acordată din cauza unui personaj gay. Acest lucru este extrem de înspăimântător pentru viitor', a precizat ea.
Homosexualitatea nu este ilegală în Turcia, însă atacurile asupra comunităţii LGBTIQ+ şi a susţinătorilor acesteia sunt comune, iar paradele gay au fost anulate.
'If Only' spune povestea unei femei care trăieşte un mariaj nefericit şi se întoarce în timp în noaptea când viitorul soţ o cere în căsătorie. Netflix produce în prezent cel de-al treilea sezon al serialelor 'The Gift' şi '50m2' în Turcia, ţară unde are 1,5 milioane de abonaţi, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală