Şumudică a fost numit "ţigan" şi "cerşetor" de Erman Toroglu, fost arbitru şi fotbalist turc.
„Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România condamnă ferm comentariile rasiste si xenofobe la adresa antrenorului român Marius Șumudică care recent și-a încheiat contractul cu Gazișehir Gaziantep FK din Turcia.
Respectăm dreptul la liberă exprimare, însă atitudinea și mesajele comentatorului TV Erman Toroglu au depășit cu mult granițele unor comentarii/opinii decente.
Ne manifestăm surprinderea și dezamăgirea pentru modul în care dl Erman Toroglu a găsit de cuviință să facă aprecieri la adresa lui Marius Șumudica cu atât mai mult cu cât acesta este un fost fotbalist și arbitru.
Nu există nicio justificare pentru termenii și calificativele utilizate de acesta într-o dezbatere televizată la un post de televiziune respectabil așa cum este Aspor.
Cerem postului de televiziune Aspor să adreseze, în numele canalului TV, scuze publice dlui Marius Șumudica și le recomandăm acestora să-și aleaga în viitor mai cu grijă colaboratorii.
De asemenea, cerem o reacție fermă din partea autorităților turce, similara cu cea pe care au avut-o în cazul arbitrului român Sebastian Colțescu, altminteri toate pledoariile antirasiste și antidiscriminare perorate în spațiul public le vom considera a fi fost ”vorbe goale” fără acoperire în respectarea unor principii mult clamate”, se arată pe site-ul oficial al AFAN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"