Curtea Constituţională a României (CCR) a respins şase contestaţii având ca obiect anularea alegerilor prezidenţiale.
"În perioada 5 - 15 noiembrie 2019, plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţia României şi al art. 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a soluţionat zece contestaţii, dintre care şase având ca obiect anularea alegerilor prezidenţiale din 2019. Curtea Constituţională a pronunţat zece hotărâri de respingere a contestaţiilor formulate, dintre care opt ca inadmisibile şi două ca tardive", se precizează într-un comunicat al CCR transmis, vineri, Agerpres.
Conform CCR, hotărârile sunt definitive şi general obligatorii, argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale urmând să fie prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!