Sezonul al 3-lea al serialului "American Crime Story", dedicat scandalului Clinton-Lewinsky
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
După starul fotbalului american O.J. Simpson şi regretatul designer de modă Gianni Versace, fostul preşedinte american Bill Clinton va deveni personajul central al seriei "American Crime Story", sezonul al treilea fiind dedicat relaţiei acestuia cu Monica Lewinsky, informează AFP.

Fosta stagiară de la Casa Albă va figura pe generic, în calitate de producător al seriei.

Filmările la "Impeachment: American Crime Story" vor debuta în luna februarie a anului viitor, pentru o primă difuzare prevăzută în SUA pe 27 septembrie 2020, a declarat marţi preşedintele FX Networks, John Landgraf, care a coprodus seria alături de studiourile Fox.

Data este însă controversată, unele voci fiind de părere că difuzarea unui sezon dedicat scandalului în centrul căruia s-a aflat Bill Clinton va avea un impact asupra campaniei prezidenţiale. John Landgraf respinge însă ferm această îngrijorare. "Nu cred că (serialul) va stabili cine va fi următorul preşedinte al Statelor Unite", a declarat el.

Beanie Feldstein ("Booksmart", "Lady Bird") o va interpreta pe Monica Lewinsky, în timp ce Sarah Paulson ("Glass", "Ocean's 8") va juca rolul Lindei Tripp, confidenta ei de la Casa Albă, care a făcut public scandalul.

Primele două sezoane ale conceptului "American Crime Story", care revizuieşte în manieră romanţată marile cazuri care au zguduit Statele Unite, au câştigat în total 16 premii Emmy.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel