Shaorma, mit spulberat. Mencinicopschi: Care este adevărata problemă
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Shaorma nu este nici pe departe un aliment nesănătos. Doctorul Gheorghe Mencinicopschi a dezvăluit, pentru DC News, adevărul despre unul dintre cele mai iubite alimente.   

Gheorghe Mencinicopschi a dezvăluit care sunt secretele care fac shaorma, consumată de noi astăzi, o adevărată bombă pentru sănătate. Totodată, cercetătorul susține că cea făcută după rețeta tradițională este chiar un aliment sănătos.

Sosurile, o mare problemă

"Dacă shaorma ar fi făcută din carne neprocesată, ar fi mai sănătoasă. Dacă ați văzut, acum shaorma vine sub forma unor cilindri de la congelator, gata preparată din fabrică și sunt un fel de salam pentru că sunt procesate. De porc, shaorma nu s-a prea făcut pentru că știți că religia nu le prea permite arabilor și nici evreilor să mănânce porc. Shaorma adevărată se face din oaie, adică batal, acel berbecuț îngrășat și pus așa, gospodărește, pe țepușa aceea și aceea e shaormă, cu pita, dar fără sosurile acelea care cresc valoarea energetică până peste poate și o fac undeva la 600 de kilocalorii cât ciocolata. Deci o shaorma de berbecuț, condimentată cu condimentele lor, că ăsta este și farmecul, mâncată cu pită e chiar un aliment ok, sănătos cu siguranță. Ceea ce se mănâncă acum nu mai este, din păcate, shaorma autentică, asta este marea problemă. Majoritatea alimentelor nu mai respectă rețeta tradițională și nici tehnologia de fabricație tradițională", a declarat Gheorghe Mencinicopschi pentru DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel