Simona Halep, decizia momentului. Este gata să atace din nou!
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Simona Halep va juca săptămâna viitoare primul turneu de tenis după o pauză competiţională de aproape 6 luni. 

Sportiva nu s-a retras de la US Open şi are termen de gândire până pe 31 august. Numărul 1 WTA, Ashleigh Barty, nu va merge la Flushing Meadows.

Simona Halep a aterizat la Praga şi este gata să atace din nou un turneu pe suprafaţa ei preferată: zgura. Praga ar putea fi „antrenamentul” dinainte de US Open, însă Halep nu este sigură că va merge anul acesta.

Simona şi-a încărcat bateriile timp de două luni de zile, în care a stat departe de terenul de tenis. Palermo a venit prea devreme pentru numărul doi mondial, aşa că are nevoie de toate meciurile pe care le poate juca la Praga. Va face echipă cu Barbora Strycova în premieră la dublu, ca să îşi facă mâna pentru restul sezonului.

Înainte de decolare, Simona i-a salutat pe fanii ei de pe Instagram şi s-a bucurat că o ia din nou de la capăt, conform Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel