Simona Halep, declarații după prima victorie din 2020
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Simona Halep, declarații după prima victorie din 2020. foto: @AdelaideInternationalTennis - FB
Simona Halep, declarații după prima victorie din 2020. foto: @AdelaideInternationalTennis - FB
Simona Halep a jucat primul meci de simplu în 2020 cu australianca Ajla Tomljanovic, marţi, în optimi la Adelaide.

Simona Halep a câștigat cu 6-4, 7-5 și a declarat că e fost bine, deși mai are nevoie de timp pantru a ajunge la formă maximă:

Sunt mulţumită de jocul făcut azi şi sunt sigură că următorul meci va fi mai dificil. E bine să ai parte de meciuri grele, deoarece ai nevoie de ele la început de sezon, pentru a te obişnui cu presiunea şi tensiunea, a declarat Halep, a doua favorită a turneului, citată de site-ul WTA.

M-am mişcat destul de bine, am stat bine pe picioare şi am putut răspunde foarte bine la mingile lovite tare de ea (Tomljanovic). A fost un pic greu, pentru că a fost primul meci al anului, şi chiar dacă te antrenezi săptămâni la rând nu e la fel ca un meci oficial. Mai am nevoie de timp. Am nevoie de meciuri pentru a mă simţi mai bine, dar sunt în regulă, a mai comentat Halep.

Șapte ași în meci

Halep, care şi-a exprimat în timpul meciului nemulţumirea pentru unele nereuşite, a făcut referire şi la cei 7 aşi reuşiţi în acest meci: "Cred că am servit destul de bine, şapte aşi, e bine pentru donaţii".

WTA a demarat o campanie pentru sprijinirea victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia, prin care va dona 100 de dolari australieni pentru fiecare as reuşit la turneele pe care le organizează în Australia. Simona Halep anunţat că va dona 200 de dolari de fiecare dată când îl va supăra pe antrenorul său, australianul Darren Cahill, motivându-şi alegerea prin faptul că nu reuşeşte prea mulţi aşi în meciurile sale. Românca a comunicat, pe Twitter, după meciul cu Tomljanovic, că va dona 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor din Australia.

Halep va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre belarusa Arina Sabalenka şi americanca Bernarda Pera.

Citește și: Simona HALEP - Ajla TOMLJANOVIC, rezultat LIVE, turneu Adelaide. Simo începe anul în forță!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel