Pentru mine, obiectivul este un Grand Slam, dacă e posibil să mai câştig unul. Şi de asemenea, Jocurile Olimpice de anul acesta, pentru că îmi doresc să am o medalie în carieră. Aşa că mă concentrez mai degrabă pe turnee, decât pe clasament, a spus Halep, fost lider mondial, înaintea debutului său la ediţia din acest an a turneului Miami Open. Halep (29 ani) va participa în premieră la un turneu în Statele Unite de la debutul pandemiei de coronavirus, după ce în august anul trecut a renunţat la US Open din cauza preocupărilor legate de COVID-19.
Dubla campioană de Mare Şlem a câştigat în 2020 trei titluri consecutive, la Dubai în februarie, iar apoi la Praga (august) şi Roma (septembrie), după reluarea circuitului profesionist. Simona Halep s-a arătat bucuroasă că va juca la Miami, un turneu pe care nu l-a câştigat niciodată, deşi se confruntă cu mici probleme la umăr. Suntem într-o 'bulă', şi e obositor să stai săptămâni într-o 'bulă'. Însă trebuie să respectăm regulile, a declarat Halep.
Mă simt mai relaxată, e mai confortabil să călătoresc acum, însă mă protejez în continuare. Acesta este motivul pentru care am venit în State, a subliniat Halep. Halep e a treia favorită a turneului Miami Open şi va juca direct în turul secund, cu învingătoarea dintre Mihaela Buzărnescu şi Caroline Garcia (Franţa). Simona Halep va juca şi la dublu, alături de germanca Angelique Kerber, adversarele din prima rundă fiind Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), principalele favorite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie