Simona Halep, primire triumfală acasă, la Constanţa
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon 2019. foto: @simonahalep - FB via AELTC
Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon 2019. foto: @simonahalep - FB via AELTC
Simona Halep va avea parte de o primire triumfală în oraşul natal, Constanţa. 

Cei care vor să o întâmpine sunt aşteptaţi, sâmbătă, ora 17:00, în Piaţa Ovidiu din Constanţa.

"Simona Halep vine acasă! Vă invit pe toți, constănțeni sau turiști, cu mic, cu mare, să o întâmpinăm pe campioana noastră!", este mesajul primarului Constanţei, Decebal Făgădău. 

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep aduce României primul titlu la simplu la Wimbledon, după două finale pierdute de Ilie Năstase, în 1972, cu Stan Smith (SUA) şi 1976, cu Bjorn Borg (Suedia).

Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din palmares, după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, în urma unei victorii în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel