Simona Halep, principala favorită la Dubai (WTA), va debuta în optimi
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, este principala favorită a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, şi va intra direct în optimile de finală, fază în care va înfrunta învingătoarea dintre Alison Riske (SUA) şi Ons Jabeur (Tunisia).

Halep a câştigat titlul la Dubai în 2015, anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.

Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au obţinut victorii, sâmbătă, în primul tur al calificărilor, asigurându-şi fiecare 4.070 de dolari şi 13 puncte WTA. Cîrstea (29 ani, 69 WTA) s-a impus cu 6-4, 6-3 în faţa rusoaicei Margarita Gasparian (25 ani, 107 WTA), într-o oră şi 30 de minute. Românca a comis 5 duble greşeli, iar Gasparian a făcut 9.

În turul secund, Cîrstea o a înfrunta pe principala favorită a tabloului preliminar, germanca Julia Goerges.

Ana Bogdan (27 ani, 90 WTA) a trecut de cehoaica Barbora Krejcikova (34 ani, 112 WTA), după o oră şi 45 de minute. Românca a reuşit 5 aşi şi a făcut 2 duble greşeli, în timp ce adversara sa a totalizat 6 aşi şi 10 duble greşeli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel