Prof. dr. Lidia Trăușan de la Universitatea București, în cadrul unei dezbateri dedicată Centenarului la DC News, a făcut referire și la actul de naștere al sistemului medical românesc.
„Am să mă întorc în timp și am să spun, în câteva cuvinte, că actul de naștere al sistemului medical românesc este Regulamentul organic al Moldovei (1832) și al Valahiei (1831). Pe seama articolelor cu caracter medical, s-a construit în cele două principate sistemul medical. Pentru început, a luat forma sistemul carantinal și al departamentelor medicale. Ce însemna acest lucru? Că pentru a apăra populația de valurile epidemice ce veneau din afară, în special de la frontiera cu Imperiul Otoman, s-au amenajat 11 carantine de-a lungul frontierei, crezându-se că, astfel, se vor ține deoparte epidemiile, începând cu ciuma și terminând cu holera", a declarat prof. dr. Lidia Trăușan.
„Pentru populația din interior", a explicat Lidia Trăușan, „s-a trecut la împărțirea teritoriului în departamente medicale. În Moldova au fost cinci astfel de departamente, iar în Valahia șase". „În fiecare departament a fost așezat un doctor, un dentist și câteva moașe", a explicat Lidia Trăușan.
Totodată, a spus că s-au creat și două instituții: comitetul carantinelor, care se ocupa de activitatea sistemului carantinal, și comisia doctoricească, care se ocupa de personalul medical. În România, în 1830-1850, unui medic îi reveneau în medie cam 35.000 de pacienți.
Declarațiile complete în interviul de mai jos:
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”