Oana Trifu Bulzan, specialist în nutriție și schimbarea stilului de viață, explică de ce alimente are nevoie corpul nostru și în ce cantități ar trebui să le consumăm.
Pentru a înțelege pe deplin acest aspect, a folosit o farfurie pe care a împărțit-o mai întâi în două jumătăți, cu ajutorul unui marker, iar una dintre jumătăți a mai împărțit-o în alte două.
În jumătatea întreagă a farfuriei se pun fructe și legume, în special legume.
Pe un sfert de farfurie se vor pune cereale, iar pe celălalt proteine.
Cum se pot consuma fructele și legumele, separat sau împreună?
Teoretic, dacă avem un corp sănătos, cu un sistem digestiv perfect funcțional, acesta va accepta, cu siguranță, diferite combinații de fructe și legume, fără efecte secundare, ceea ce este ideal.
Însă, în pactică, sunt puține persoane care se pot bucura de o sănătate de fier a organismului, deci sfatul este să consumăm separat legumele și separat fructele. Fructele pot ține loc de desert sau pot fi transformate în sucuri pentru hidratarea organismului.
Declarațiile au fost făcute de Oana Trifu Bulzan în cadrul matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană