Start-Up Nation, reluat. Radu Oprea: Pentru antreprenorii încercaţi de criză
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Radu Oprea
Radu Oprea
Camera Deputaților a dat vot final legii privind ediția a treia a programului de succes Start Up Nation, anunţă senatorul PSD Radu Oprea.

"Mulțumesc colegelor și colegilor senatori si deputați pentru sprijinul și votul masiv acordat acestui proiect. Start Up Nation este un program așteptat de către antreprenori și de aceea sper ca Președintele Iohannis să promulge această lege rapid și apoi Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să nu mai tergiverseze și să-l lanseze în acest an.

Proiectul a făcut obiectul unei ample dezbateri cu antreprenorii din toată țara, cu consultanții implicați în program și cu băncile partenere. Sunt criterii noi pentru a răspunde nevoilor unui mediu antreprenorial puternic încercat de criza creată de coronavirus", transmite senatorul Radu Oprea.

Legea votată vizează modificarea criteriilor privind evaluarea on-line a planului de afaceri (grilei de punctaj) si a criteriilor de eligibilitate:

1. acordarea unui punctaj diferit în funcție de codul CAEN, avand in vedere valoarea adaugata diferită a diverselor activitați economice;
2. introducerea criteriului de departajare privind inovarea;
3. cofinanțare prin introducerea criteriului de departajare privitor la aportul la capitalul social subscris și vărsat al societății aplicante;
4. prima afacere - acordarea unui punctaj diferit pe criterii aferente asociaților/acționarilor;
5. criterii cu privire la digitalizarea afacerii;
6. criteriul verde - acordarea unui punctaj diferit in functie de performanțele energetice ale echipamentelor sau soluțiilor tehnologice folosite.

Criteriile de eligiblitate se modifica in sensul interzicerii cesiunii părților sociale până la 49%, cu excepția cazurilor în care aceasta se face în baza Legii Business Angel sau a finațărilor participative, anunţă Radu Oprea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel