Statele Unite vor putea impune tarife vamale Uniunii Europene
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Steag SUA
Steag SUA
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a autorizat oficial Statele Unite să impună tarife vamale suplimentare pentru produse europene.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a autorizat oficial Statele Unite, luni, să impună tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus, scrie Agerpres după o relatare Reuters.

În 2 octombrie, trei arbitri de la OMC au apreciat că împrumuturile preferenţiale acordate Airbus pentru dezvoltarea modelelor A350 şi A380 au provocat un prejudiciu pentru SUA, evaluat la 7,5 miliarde dolari. În consecinţă, Washingtonul poate riposta prin introducerea unor tarife vamale suplimentare pentru produse europene cu aceeaşi valoare.

Organismul de soluţionare a litigiilor de la OMC, alcătuit din reprezentanţii celor 164 de state membre, a autorizat luni Washingtonul să adopte contramăsuri împotriva UE şi a statelor care produc avioane şi componente Airbus: Marea Britanie, Franţa, Germania şi Spania.

Autorizarea este formală şi ar fi putut fi oprită numai dacă toate statele membre OMC votau împotrivă.

Avertizarea făcută de SUA

La începutul acestei luni, Statele Unite au avertizat că vor impune din 18 octombrie tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru produse provenite din Uniunea Europeană.

Sunt vizate în special produse din cele patru ţări care formează consorţiul Airbus, inclusiv măsline din Spania, pulovere, confecţii din lână şi whisky din Marea Britanie, unelte şi cafea din Germania, vin din Franţa. Sunt vizate şi alte produse din UE, inclusiv brânzeturi din diverse regiuni, dar sunt scutite vinul şi uleiul de măsline din Italia, alături de ciocolata europeană.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

Analiştii susţin că această dispută ameninţă să înrăutăţească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oţel din UE şi de ameninţările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel