Știrea care m-a cutremurat despre noul coronavirus. Singurul remediu împotriva COVID - 19. E dureros, dar aduce viață
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Singurul remediu, puteți să-i spuneți medicament, vaccin etc, care ține COVID - 19, noul coronavirus, la distanță, provoacă durere, dar aduce sănătate, adică viață.

Redactorii sunt primii care informează cititorii unde a lovit coronavirusul. Sâmbătă, din oră în oră, scriam ce mai anunțau autoritățile: cazul 122 - o femeie de 58 ani din București, cazul 123 - un tânăr de 24 ani din București etc, dar dincolo de niște statistici odioase sunt niște povești, niște oameni care se tem să nu îngroașe cifrele morții.

Nu vor să devină criminali fără voie pentru că, știți deja, e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei. Uman vorbind, coronavirusul ăsta nu este despre tineri, este despre bunici. Dintre toate știrile pe care le-am scris astăzi, una singură m-a cutremurat și mi-am dat seama cât este de important să stăm acasă: Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, a anunțat că tinerii trebuie să renunțe pentru următoarele două - trei luni să mai meargă la bunici. Nu două săptămâni, nu o lună, ci două - trei luni.

Știu, pentru noi, copiii crescuți de bunici, este cumplit de greu să ne imaginăm două - trei luni fără ei. Dar haideți să ne imaginăm cum ar fi o viață fără ei. Nu suntem pregătiți pentru asta. Nu vom fi niciodată, dar sigur nu acum... și nu așa. Nu ne place nici să ni-i știm neajutorați, fără să le putem da o cană cu apă. Dar ne consolăm cu gândul că se vor descurca într-un fel sau altul.

Ei nu prea conștientizează cât de groasă-i treaba cu noul coronavirus. Nu le este teamă. Consideră, pe bună dreptate, că au trecut prin atâtea și au supraviețuit: comunism, restricții, stat la cozi, fără prea multe drepturi, Revoluție și ce a urmat după 1989 încât nu cred că-i poate nimici un amărât de sindrom respirator.

Și știu că vă este greu ca anul ăsta să nu mai faceți Paștele împreună, dar ce contează? Vă dați seama câte lucruri puteți face apoi împreună cu ei, în două - trei luni? Da, pare aberant când iubești pe cineva să trebuiască să-l ții la distanță atâta timp. Dar măcar atâta merită bunicii noștri: puțină distanță care să le prelungească viața.

Dați-le viață bunicilor voștri și sunați-i pe WhatsApp, pe video, cât de des puteți. Nu lăsați ca noul coronavirus să vă despartă de ei atâta timp, dar alegeți metoda asta sănătoasă, pe calea undelor, care vă va face să-i prețuiți mai mult în epoca post-COVID-19. Pentru că sfârșitul nu-i aici!

Stați acasă dacă-i iubiți! Dați două - trei luni la schimb pentru măcar doi, trei, zece ani! Este remediul perfect contra noului coronavirus, medicamentul sufletesc, spuneți-i cum vreți, cele mai expuse persoane la COVID-19 fiind vârstnicii. Va trece și asta cu puțină răbdare și apoi veți privi împreună spre COVID - 19 cu victoria că l-ați învins. Cam ca în poza asta:

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel