Chiar dacă vor efectua unele mișcări tactice, după europarlamentare, mergând până la schimbarea candidaților, cele două tabere nu își pot schimba publicurile.
Cel mai probabil decizia a fost luată încă din anul 2018, când principalele forțe politice s-au angajat pe o traiectorie fără întoarcere: acțiunile de sabotare reciprocă, violența verbală și chiar fizică, mișcările de stradă și atacurile în Justiție au escaladat, ajungând la un nivel apropiat confruntării de tip război civil. Deci, care sunt țintele, care este strategia partidelor mari pentru prezidențiale?
Iohannis merge pe modelul Traian Băsescu
PNL merge pe un scenariu validat de trei ori până în prezent. Modelul Traian Băsescu/PDL. Este greu de crezut că accidentul din 2014 se poate repeta. Sigur, în laboratoare poate fi îngrășată o nouă lebădă neagră, dar singură ea nu poate aduce în zbor 6,288,769 de voturi.
Klaus Iohannis a câștigat la scor fiindcă a fost investit cu vocație de unificator și constructor (România lucrului bine făcut). Nu doar de distrugător, ca Băsescu sau Ponta. Mitul neamțului care unifică și modernizează țara s-a stins, din păcate, odată cu Carol I. Iohannis s-a conformat tiparului de mitic, nu tiparului mitic pe care îl invoca în campanie: intrigi de Dâmbovița, pentru debarcarea lui Ponta, apoi a lui Dragnea, un eșec autoasumat (guvernul meu), blocarea guvernului altora, vorbe grele sau chiar injurii prin interpuși ("M##e PSD e opinie politică").
Campanie marca Vasile Blaga-PDL
Greu de crezut că românii care l-au ales pe Iohannis ca pe un președinte de pace, după 10 ani de război, îi vor mai da odată votul. Așa că un scor de 5 milioane, cum a luat de două ori la rând Traian Băsescu, poate fi mai lesne obținut, folosind aceleași procedee și aceeași echipă de campanie. Nu întâmplător, PNL seamănă tot mai mult cu PDL. Demonizarea adversarului (PSD-ciuma roșie), amenințarea cu pericolul rusesc (gaze, rachete, Putin), Justiția (independența magistraților)-toate sunt teme atacate cu succes, în două rânduri, de orchestra lui Traian Băsescu, avându-l la pupitru pe Vasile Blaga. Privim deja scandal după scandal în platourile de televiziune, cu speakeri PDL care atacă dur invitații sau moderatorii, delegitimează criticile media cu formula ”tonomatelor”, au un discurs tabloid (apocalipsă, ne scot din Europa, dezastru, șoc, inimaginabil, halucinant etc). Lozinci și cuvinte tari...spuse cu convingerea lui Petru Luhan și talentul Ralucăi Turcan, modele pentru campania PDL de ieri și campania PNL de azi. Evident, rostite pe un ton mai înalt și cu mai mulți decibeli, ca să acopere același discurs, rostit de mai proapspeții USR.
PSD caută publicul de la referendum
PSD-ALDE, de celaltă parte, mizează pe 7. La referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, 7.403.836 de alegători au votat DA. Este drept că, în acel moment, PNL avea mai multă forță decât are acum ALDE. Iar PSD, acum, pentru prima dată, găsește pe Stânga un concurent care poate trece pragul electoral. Tocmai de aceea, campania se va structura ca o luptă cu statul paralel, cu abuzurile, pe apărarea suveranității naționale, în antiteză cu oamenii multinaționalelor (PNL, USR) și cu cei ai sistemului (Iohannis, Ponta). Așa cum PNL nu inovează, ci doar adaptează sgtrategia lui Băsescu pentru 2019, nici PSD nu trebuie să inventeze nimic, temele propuse la referendum fiind nerezolvate până în prezent. Klaus Iohannis servește foarte bine acestui plan, întrucât se străduie să atragă publicul băsist, așa încât se identifică, pe zi ce trece, cu adversarul celor 7 milioane.
Rămâne de văzut care dintre cei doi mari va reuși să atingă ținta propusă: PNL, care pescuiește într-un bazin cu 5,2 milioane de voturi, sau PSD, care își încearcă norocul în bazinul de 7,4?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"