Subvenţia la energia termică, majorată. Cine beneficiază
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Municipalitatea deveană ar putea majora cu 20% valoarea subvenţiei la energia termică pentru populaţie, însă este posibil ca şi consumatorii să plătească facturi cu de până la 10% mai mari pentru a nu exista probleme cu căldura în actualul sezon rece, potrivit primarului Florin Oancea.

"Sunt câteva mii de familii branşate la sistemul de încălzire. Nu vor fi probleme cu agentul termic. Am convenit să mărim subvenţia la energia termică. (...) Mă interesează ca cetăţenii să aibă căldură", a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Potrivit acestuia, la Primăria Deva s-au purtat discuţii cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara şi ai termocentralei Mintia pe tema agentului termic distribuit în sistemul centralizat, una dintre soluţiile avansate fiind cea de creştere a subvenţiei pe care o achită administraţia locală pentru populaţie.

Primarul a apreciat că ar fi posibilă şi o creştere cu maximum 10% a preţului plătit de populaţie, însă toate aceste tarife vor fi discutate, în prealabil, într-o şedinţă a Consiliului Local Deva, deoarece negocierile cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara nu sunt încă finalizate. În prezent, preţul gigacaloriei la Deva este de 174,71 lei, iar subvenţia aprobată de Consiliul Local este de 64,99 lei/Gcal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel