Jo Swinson, care a promis că va anula Brexitul dacă va fi aleasă, a fost învinsă în circumscripţia East Dunbartonshire, în vestul Scoţiei, de candidatul Partidului Naţional Scoţian (SNP). Şi la nivel naţional, partidul său, care se prezenta ca fiind singurul cu adevărat determinat să oprească Brexitul, a eşuat să-i convingă pe eurofilii din taberele conservatoare şi laburistă.
Cu toate acestea, "LibDem" s-a clasat pe locul doi în alegerile europene din luna mai, obţinând 20,3% din voturi, în urma Partidului Brexit, eurofob, care a întrunit 31,6% din voturi. Însă promisiunea liberal-democraţilor de a anula Brexitul fără un nou referendum a fost considerată antidemocratică chiar şi printre eurofili, iar modul de scrutin - uninominal majoritar într-un singur tur - nu a fost în favoarea lor.
Lider de numai cinci luni
Jo Swinson (39 de ani) a fost aleasă de numai cinci luni, în iulie, la conducerea liberal-democraţilor. Ea s-a raliat acestui partid la doar 21 de ani, candidând în alegerile legislative după ce şi-a finalizat studiile de management la London School of Economics.
După două tentative ratate, ea a câştigat în cele din urmă, în 2005, locul de parlamentar pentru comitatul său natal East Dunbartoshire (la nord de Glasgow, în Scoţia), la numai 25 de ani, devenind astfel cea mai tânără deputată din Parlamentul britanic nou-ales.
Mamă a doi copii şi feministă ferventă, ea a participat la guvernul de coaliţie cu conservatorii lui David Cameron, înainte de a-şi pierde locul de parlamentar în 2015. Ea l-a recâştigat doi ani mai târziu şi s-a făcut remarcată în 2018 pentru că la adus pe fiul ei Gabriel, pe atunci în vârstă de numai 11 săptămâni, în Parlament, remarcă Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video