Sute de persoane în centrul Craiovei la un protest împotriva implementării tehnologiei 5G
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Câteva sute de persoane au protestat, sâmbătă după-amiaza, în Piaţa "Mihai Viteazul" din centrul Craiovei împotriva implementării tehnologiei 5G.

Protestul este organizat după ce reprezentanţii societăţii civile din Craiova au votat, marţi, la finalul unei dezbateri publice cu tema "Tehnologia 5G, de la promisiuni la riscuri globale", care a durat circa patru ore, pentru ca oraşul "să fie liber de 5G", transmite Agerpres.

Preşedintele Asociaţiei Civică pentru Viaţă (ACpV), conf.univ.dr. Luminiţa Simoiu, a afirmat că la nivel internaţional sunt mii de studii ale oamenilor de ştiinţă care au stabilit că radiaţiile electromagnetice nu numai că nu sunt neutre, ci chiar omoară, iar riscul pentru cetăţenii Craiovei este şi mai mare, pentru că aceştia sunt supuşi şi radiaţiilor ionizante de la Centrala de la Kozlodui.

"Medicii atrag atenţia asupra numărului tot mai mare de cazuri de cancer în această zonă, inclusiv la copii, din păcate. Poate nu întâmplător, potrivit unui studiu al INS, până în anul 2050 se estimează că regiunea din România în care se va înregistra cea mai mare rată a scăderii populaţiei este Oltenia, unde populaţia va fi la jumătate faţă de câţi suntem acum. În ultimele decenii radiaţia undelor electromagnetice s-a intensificat constant de mai bine de două decenii prin amploarea evoluţiei tehnologiei wireless. Sunt zeci de cazuri în zona noastră de persoane cu afecţiuni grave din cauza hipersensibilităţii la radiaţii electromagnetice pe care au căpătat-o în timp, inclusiv cancere cerebrale. Deja au început să se vadă efectele. Iar tehnologia wireless 5G va aduce o creştere uriaşă a poluării electromagnetice, într-un timp foarte scurt, pentru că în loc de turnuri cu antene la distanţe de câţiva kilometri unul faţă de altul, vor fi amplasate antene celulare de mici dimensiuni, dar foarte puternice, în medie la fiecare a treia locuinţă. În loc de 2.000 de sateliţi care orbitează Pamântul în prezent, vor fi în cel mai scurt timp 50.000 de sateliţi şi vor fi milioane de antene 5G", a spus preşedintele ACpV, asociaţia care a organizat protestul, autorizat de către municipalitate.

Tehnologie nocivă



Aceasta a mai afirmat că oamenii trebuie să se informeze din studii realizate de specialişti şi nu de la persoane fără expertiză, care îşi dau cu părerea în spaţiul public. "Când este vorba de viaţa noastră şi a copiilor noştri, căutăm cei mai buni medici. Aşa trebuie să procedăm şi când ne informăm: să vedem cine este şi ce expertiză are cel care ne vorbeşte. În studiile ştiinţifice nu se porneşte de la idei preconcepute, iar oamenii de ştiinţă spun că această tehnologie este nocivă pentru sănătate şi pentru mediu. La Craiova a fost o dezbatere publică pe această temă la care au participat medici, biochimişti care au prezentat efectele radiaţiilor electromagnetice, radiaţii care vor fi şi mai puternice dacă se va implementa 5G. Am dat cuvântul experţilor din toate domeniilor şi au fost reprezentate toate categoriile sociale din Craiova care au votat împotriva implementării tehnologiei 5G în Craiova, pentru un oraş liber de 5G. Le cerem autorităţilor craiovene să ţină seama de voinţa cetăţenilor, pentru că ei ne reprezintă, nu hotărăsc în numele nostru", a mai spus preşedintele ACpV.

Organizatorii protestului împotriva 5G organizat la Craiova au afirmat că acţiunea se înscrie în cadrul protestelor "STOP 5G" organizate sâmbătă, 25 ianuarie, în 32 de ţări ale lumii, printre care şi în România, unde oraşe participante au mai fost Bucureşti, Braşov şi Râmnicu Vâlcea.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel