Tânăr băut şi fără permis, descoperit când conducea o maşină neînmatriculată şi cu farurile stinse
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Un tânăr de 25 ani, din Galaţi, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de jandarmi, băut şi fără permis de conducere, la volanul unei maşini fără numere de înmatriculare şi cu farurile stinse, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare pe raza municipiului Galaţi a observat pe strada Alexandru Măcelaru un autoturism care se deplasa fără a avea luminile de drum aprinse şi fără a avea montate plăcuţele de înmatriculare.

Jandarmii au oprit autoturismul şi din verificările făcute a rezultat că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat, transmite Agerpres.

Privitor la cele constatate, conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul în luna octombrie şi nu l-a înmatriculat, având în intenţie să facă acest lucru după ce urma să ia examenul pentru permisul de conducere, iar în momentul opririi de către jandarmi intenţiona să ducă autoturismul la un service auto.

Tânărul a fost condus la sediul poliţiei rutiere unde în urma verificării cu aparatul Drager a rezultat o alcoolemie de 0,57 mg/l. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul de Urgenţă în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările sunt continuate de către poliţia rutieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel