Tenis. Marius Copil, dorință pentru anul viitor
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
MARIUS COPIL
MARIUS COPIL
Jucătorul de tenis Marius Copil, finalist la turneele de la Sofia şi Basel de anul acesta şi numărul 61 în clasamentul mondial, a declarat, miercuri, că în 2019 îşi doreşte să câştige un titlu ATP. 

'A fost cel mai bun sfârşit de an al meu, pentru că începutul şi vara nu au fost aşa de bune pentru mine. Adică nu aşa cum mi-am dorit eu. Anul viitor îmi doresc să câştig un titlu ATP, asta este cel mai important pentru mine', a spus Copil. 'Mă bucur să aud că domnul Ţiriac mă vede în top 20, îmi dă încredere să trag mult mai tare la antrenamente, pentru că ştiu că dânsul nu oferă laude aşa de uşor. Dacă e posibil top 20? Orice e posibil cu puţină şansă şi să fiu sănătos. Eu am încredere în mine, dau tot ce am mai bun la fiecare antrenament. Ştiu că sunt serios şi sper să fiu răsplătit. Eu am un staff nou, ne înţelegem foarte bine şi cred că facem o echipă perfectă', a adăugat jucătorul român.

Respectă deciziile antrenorului său

Întrebat dacă ar fi de acord ca antrenorul Andrei Pavel să o pregătească în paralel şi pe Simona Halep, Marius Copil a răspuns: 'Andrei ştie cel mai bine, eu nu mă bag în aşa ceva. Eu habar nu am, nu ştiu dacă au vorbit între ei. Eu am fost în vacanţă, mi-am început antrenamentele de pregătire fizică şi pe 26-27 noiembrie le încep pe cele de tenis. Aş vrea să merg la pregătire în Dubai pe la mijlocul lui decembrie'. Jucătorul de tenis Marius Copil a participat, miercuri, la un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 5 ani de la inaugurarea Ţiriac Collection, prima galerie privată deschisă publicului în România, care reuneşte modele auto şi moto emblematice, atât clasice, produse începând cu anul 1899, cât şi de ultimă generaţie, aparţinând celor mai importanţi producători din lume. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel