Tensiuni şi risc de trădări în PSD înainte de moţiune. Bogdan Chirieac: Supravieţuirea Guvernului, pusă sub semnul întrebării
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Viorica Dăncilă (PSD)
Viorica Dăncilă (PSD)
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, la România TV, ultimele frământări din tabăra social-democraţilor, după ce conducerea partidului a luat decizia de a decapita organizaţia PSD Cluj şi de a numi o nouă conducere. 

Întrebat dacă decizia PSD de a schimba conducerea organizaţiei Cluj, ar putea face ca parlamentarii ce reprezintă acel judeţ să trădeze partidul şi să voteze pentru moţiunea de cenzură, Bogdan Chirieac a declarat: "Dacă nu este stins incendiul la timp, sigur că se poate ajunge şi acolo. Problema este că toată conducerea partidului, în acest moment, e plecată în America. Nu e aproape nimeni capabil, în momentul în care vorbim, să rezolve din probleme, să discute cu cei din organizaţia Cluj.

Până la urmă, 8% rezultat la alegeri nu prea te îndreptăţeşte să rămâi în continuare la conducerea organizaţiei.  În mod normal, acest rezultat trebuia să se soldeze cu o demisie din proprie iniţiativă a şefului organizaţiei de acolo. Dar dacă  lucrurile nu s-au făcut la timp... Dacă doamna Dăncilă schimba şeful organizaţiei în iunie, probabil că până acum se aşezau lucrurile. Faptul că l-a schimbat acum pune sub semnul întrebării supravieţuirea Guvernului".

"Dacă se ajunge la moţiune sau la remaniere guvernamentală, e bine să ştii pe ce te poţi baza"

"Până la urmă Guvernul, dacă ajunge în Parlament – că s-ar putea să nu ajungă în Parlament, începând din 11 octombrie e Guvern interimar. Dar dacă se ajunge la moţiune de cenzură, la remaniere guvernamentală e bine să ştii pe ce te poţi baza. Iar cei trei parlamentari de la PSD Cluj dacă vor trăda partidul în momentul acesta, pot merge la domnul Ponta, la Pro România, că sigur vor obţine un procent îndestulător să intre şi dânşii din nou în Parlament anul viitor", a mai declarat Bogdan Chirieac la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel