"Mesajul meu e foarte ferm. Bugetul pe anul 2019 prevede deja sumele necesare pentru a acoperi ceea ce legea spune astăzi pe salarizare. Clar pentru salarii vor exista toate fondurile necesare. Și, desigur, pentru pensii, așa cum am promis, anul viitor creșterea fondului de pensii are prevăzută în buget sumele necesare ca și pentru pensii să fie sumele asigurate. Mai mult, veți vedea în bugetul pe 2019 o construcție oarecum diferită, în sensul de a stimula foarte mult tot ceea ce înseamnă investiții. Este obligatoriu ca în România să se aibă în vedere în fiecare zi acest lucru. Avem nevoie și de măsuri care să stimuleze zona privată", a spus Eugen Teodorovici la Antena 3.
Bani pentru pensii și salarii
"Sunt și vor fi prevăzuți banii în bugetul pe 2019 pentru ambele măsuri asumate, și la salarii și la pensii. Veți regăsi în buget sumele acestea pentru pensii și salarii. Haideți să ne uităm la ce declarații se fac în spațiul public. Legat de inflație, spre exemplu. Am auzit că va fi inflația în decembrie pe la 12%. Păi hai să vedem cât e astăzi și la cât se duce pe final de an. Atât cât am estimat și noi și Banca Națională Centrală, undeva la 3,5-3,6%. Deci dacă stăm să dăm curs sau crezare unor astfel de declarații total nefondate, atunci vina ne aparține. Dar informația oficială din partea Guvernului e foarte clară, sunt bani și de pensii și de salarii.
Noi discutăm ca lideri europeni pe ceea ce vrem să facem. Dar trebuie să nu fie o diferență între teorie și practică. Adică tot ce decidem la nivel european, trebuie să aibă legătură cu ceea ce trebuie să primească cetățeanul european, indiferent de unde se află el. La final vedem că cetățenii europeni sunt tratați diferit. Asta ar putea să fie o schimbare a noastră de abordare la nivelul președinției de anul viitor. Adică în același fel să fie tratați toți cetățenii europeni", a mai spus ministrul de Finanțe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță