Actorul american de Oscar Tom Hanks, care s-a vindecat după a fost infectat cu noul coronavirus, la începutul acestui an, a declarat că nu are prea mult respect pentru persoanele care refuză să pună în practică măsurile de precauţie, precum purtarea unei măşti în spaţii publice, relatează Reuters, citează Agerpres.
Hanks şi soţia sa, actriţa şi cântăreaţa Rita Wilson, au dezvăluit în luna martie că au avut rezultate pozitive la testul pentru coronavirus în timp ce se aflau în Australia pentru o filmare.
"Trei lucruri mărunte"
Cel puţin trei lucruri mărunte (sunt) în beneficiul tuturor, dacă alegeţi să le faceţi, a spus Hanks, în vârstă de 63 de ani, într-un interviu acordat Reuters Television. Purtaţi o mască, spălaţi-vă pe mâini, (respectaţi) distanţarea socială. Dacă nu puteţi face asta, nu am prea mult respect pentru voi.
Hanks, recompensat de două ori cu un premiu Oscar pentru Philadelphia şi Forrest Gump, a comparat aceste măsuri cu paşii pe care şoferii trebuie să îi parcurgă pentru a utiliza în siguranţă o maşină. Atunci când conduceţi o maşină, trebuie să semnalizaţi, să nu circulaţi prea repede şi să evitaţi pietonii, a declarat el. Ne place sau nu, suntem cu toţii implicaţi, a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"