Guvernul ungar a făcut miercuri cunoscute planurile sale de a crea o nouă instanţă administrativă aflată în subordinea ministrului justiţiei, decizie despre care opoziţia de stânga afirmă că va limita independenţa justiţiei, relatează agenţia Reuters.
Noua instanţă va gestiona procesele în care sunt implicate entităţi guvernamentale şi care în prezent sunt gestionate de tribunalele generale, se arată în proiectul de lege postat pe website-ul legislativului ungar şi care va fi dezbătut mai târziu în cursul acestui an. Judecătorii acestei instanţe vor fi desemnaţi de ministrul justiţiei pe baza propunerilor venite de la comitetul naţional al judecătorilor administrativi. Dacă ministrul justiţiei nu agreează propunerile primite, el le va putea respinge.
Orban va avea ultimul cuvânt
'Guvernul vrea să pună capăt independenţei tribunalelor şi să creeze o nouă curte administrativă, pentru a se asigura că judecarea proceselor împotriva statului ajunge la locul potrivit şi că guvernul Orban va avea ultimul cuvânt de spus în instanţe', afirmă într-o declaraţie formaţiunea de opoziţie Coaliţia Democratică. În replică, ministrul ungar al justiţiei, Laszlo Trocsanyi, a acuzat opoziţia că agită o sperietoare şi a spus că guvernul va cere o opinie din partea Comisiei de la Veneţia.
Comisia Europeană a criticat o serie de măsuri de reformă judiciară implementate de guvernul condus de Viktor Orban, printre care şi pensionarea forţată a unor judecători. În luna septembrie, Parlamentul European a cerut activarea articolului 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei, invocând o serie de motive, printre care corupţia, situaţiei statului de drept şi acţiunile împotriva migraţiei, ceea ce ar putea conduce în final la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE, cu condiţia unui vot unanim în acest sens al tuturor celorlalte state din UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!