Trotinetele electrice au provocat 65 de accidente la Berlin în primele trei luni după autorizarea lor
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Utilizatorii de trotinete electrice din Berlin se deplasează adeseori în stare de ebrietate şi au provocat deja peste 60 de accidente, au anunţat reprezentanţii Poliţiei locale, la trei luni după ce aceste mijloace de transport au fost autorizate să circule pe străzile din Germania, informează marţi DPA.

Începând cu 15 iunie, Poliţia a înregistrat 74 de accidente la Berlin în care au fost implicate trotinete electrice, în urma cărora 16 persoane au fost rănite grav şi alte 43 de persoane au suferit răni minore.

Principalele cauze ale acestor accidente au fost erorile de condcere, deplasarea ilegală pe trotuare şi consumul de alcool.

În 65 dintre cele 74 de cazuri, vina a aparţinut conducătorilor de trotinete electrice. În 27 de cazuri, nimeni altcineva nu a fost implicat - utilizatorii au căzut din vina lor. În 19 cazuri, Poliţia berlineză investighează pista sustragerii de la locului accidentului.

Poliţia din Berlin a verificat, de asemenea, 87 de utilizatori de trotinete electrice în cadrul unor controale de rutină.

În 65 dintre cazuri, ei au constatat că utilizatorii conduceau aceste vehicule ecologice după ce consumaseră alcool. În timpul controalelor realizate seara şi pe timpul nopţii, utilizatorii de trotinete electrice au fost "într-o stare de ebrietate mai avansată decât media utilizatorilor verificaţi".

Poliţia din Berlin a emis 233 de amenzi, în special pentru conducerea trotinetelor electrice pe trotuare, transportarea unei alte persoane pe durata călătoriei şi folosirea telefonului mobil în timpul deplasării.

"Trotinetele electrice nu sunt o jucărie, ele sunt vehicule electrice", au avertizat poliţiştii germani.

Ei au cerut utilizatorilor să poarte întotdeauna o cască de protecţie, chiar dacă această cerinţă nu este deocamdată obligatorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel