Preşedintele american Donald Trump i-a avertizat miercuri pe locuitorii din Carolina de Sud că vine apa peste ei, după trecerea uraganului Florence, în timp ce bilanţul morţilor în urma furtunii devastatoare a crescut la cel puţin 36, relatează Reuters.
Trump a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat un centru pentru operaţiuni de urgenţă în Conway, Carolina de Sud, şi s-a adresat locuitorilor care se pregăteau de evacuare din cauza creşterii nivelului râurilor.
În următoarele zile, situaţia se va înrăutăţi în Carolina de Sud ... Orice aveţi nevoie de la Washington, suntem acolo, a declarat Trump oficialilor de stat şi locali în cadrul unei conferinţe de presă. "Acum pare că este bine, dar este cu adevărat calmul de dinaintea furtunii", a spus Trump.
Au fost înregistrate cel puţin 36 de decese
Furtuna, care a fost clasificată vineri ca uragan de categoria 1, a fost retrogradată la depresiune tropicală şi s-a îndreptat spre nord-est, fiind însoţită de ploi abundente, care au afectat deja statele Carolina de Nord, Carolina de Sud şi vestul Virginiei, potrivit serviciilor meteo.
Au fost înregistrate cel puţin 36 de decese, între care 27 în Carolina de Nord, opt în Carolina de Sud şi unul în Virginia.
Cele mai recente victime au fost două femei din Carolina de Sud care s-au înecat marţi când vehiculul unui şerif în care se aflau a fost luate de ape.
Aproximativ 2.600 de persoane au fost salvate cu barca sau cu elicopterul în Carolina de Nord, de când furtuna a lovit teritoriul statului, potrivit Departamentului pentru siguranţă publică din acest stat.
160.000 de locuinţe, fără curent electric
Aproximativ 10.000 de persoane continuă să stea în adăposturi şi peste 160.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în Carolina de Nord, a indicat departamentul. Deşi furtuna a trecut, inundaţiile reprezintă încă un pericol.
Potrivit experţilor, schimbările climatice au crescut probabilitatea formării unor furtuni puternice şi lente cum a fost Florence şi care pot cauza cantităţi record de precipitaţii şi inundaţii catastrofale.
Preşedintele Donald Trump a decretat duminică stare de catastrofă naturală pentru Carolina de Nord, o decizie ce permite deblocarea unui ajutor federal suplimentar pentru zonele afectate de Florence.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"