Moscova încearcă de asemenea să submineze ceea ce consideră că ar fi establishmentul antirusesc în SUA, a declarat şeful Biroului Federal de Investigaţii într-o audiere în Comisia pentru securitate internă din Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi.
El a spus că cea mai mare îngrijorare a sa este 'zgomotul de tobe al dezinformării' care, potrivit temerilor sale, ar putea submina încrederea în rezultatele alegerilor din noiembrie 2020.
Declaraţia lui Wray este urmarea unui avertisment din 7 august al directorului Centrului naţional de contraspionaj şi securitate, potrivit căruia Rusia, China şi Iranul vor încerca să se amestece în alegerile din 3 noiembrie. Numeroase analize ale agenţiilor de informaţii americane au conchis că Rusia a acţionat pentru a stimula campania din 2016 a preşedintelui Donald Trump şi a o submina pe cea a rivalei sale Hillary Clinton.
VEZI ȘI Trump dă de pământ cu stânga radicală și Joe Biden: Asta NU se va întâmpla!
Trump a respins mult timp această acuzaţie, iar Rusia a negat orice implicare. Trump însuşi a pus la îndoială în mod repetat şi fără dovezi utilizarea sporită a votului prin corespondenţă, o metodă de vot stabilită de mult timp în SUA, care se aşteaptă să se extindă din cauza pandemiei. Donald Trump a declarat joi pe Twitter că rezultatele alegerilor din noiembrie ar putea 'să nu fie stabilite vreodată cu precizie' din cauza votulului prin corespondenţă, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video