Profesorul Alexandru Rafila a declarat, sâmbătă seara, la Antena 3, că este convins că noua tulpină de coronavirus circulă în toate județele țării, dar nu sunt informații că ar fi preponderentă.
„E un lucru care este cunoscut că această tulpină se transmite mai ușor decât tulpina clasică. În ceea ce privește preponderența ei, nu am informații că ar fi un număr mai mare de cazuri cu această nouă tulpină deocamdată. E posibil să fie așa, dar până când nu devine operațional acest sistem național de secvențiere a unor tulpini suspecte (...) nu ne putem da seama care este ponderea acestei tulpini. Sunt convins că în toate județele din România, nu numai în jumătate din ele, circulă. În jumătate au fost identificate, dar asta nu înseamnă că în celelalte nu circulă”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila.
Întrebat despre tulpina românească, despre care s-a vorbit în spațiul public în ultimele zile, reprezentantul României la OMS spune că este vorba, mai degrabă, de o mutație, care a mai fost descoperită și în alte 34 de țări.
„Nu era vorba de tulpină românească, ci de o mutație semnalată la o tulpină de virus care a circulat și în România. Prima dată a fost descoperită în Scoția. Ulterior, a mai fost descoperită în încă 34 de țări. Nu discutăm despre o mutație care în sine are un efect în ceea ce privește scăparea acestei tulpini față de răspunsul imun generat de o infecție trecută sau de vaccinare, ci este o posibilitate a unei mutații cumulative repetate care include și această mutație (...). Dar nu e niciun fel de problemă de sănătate publică până în momentul de față”, a spus Alexandru Rafila.
Acesta a precizat că mutația nu a arătat și nu au existat dovezi în ceea ce privește o posibilă eficacitate mai mică a vaccinului față de îmbolnăvirile produse de ea, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video