Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

19 feb, 10:23
Turcan compară audierile miniștrilor cu un purgatoriu
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a comparat audierile miniştrilor în comisiile parlamentare cu un "purgatoriu" şi a subliniat că această procedură este necesară în vederea declanşării alegerilor anticipate.
Raluca Turcan FOTO AGERPRES

Întrebată, la RFI, dacă această procedură parlamentară nu îi vulnerabilizează pe membrii Cabinetului, având în vedere că aceştia sunt supuşi unor atacuri din partea parlamentarilor PSD, Turcan a replicat că social-democraţii nu mai reprezintă opţiunile electoratului.

"Ce înseamnă fragilizare, în urma unor audieri făcute de PSD-işti care, o dată, nu mai reprezintă absolut deloc opţiunile oamenilor cu privire la clasa politică şi, de asemenea, audieri făcute de nişte PSD-işti care trei luni de zile au blocat în toate modurile cu putinţă activitatea Guvernului? Noi am demonstrat încă de la momentul asumării guvernării că nu ne e teamă, că suntem nişte oameni curajoşi şi că preferăm nişte decizi fundamentale, aşteptate, decât să ne facem calcule politice electoraliste. Probabil că dacă ne făceam multe calcule, nu intram la guvernare şi ne-am fi mulţumit cu doamna Dăncilă şi acum. Probabil că dacă ne-am fi făcut alte calcule, de confort personal, nu am fi declanşat procedura alegerilor anticipate. Toată această procedură prin care noi trecem, acest purgatoriu prin care noi trecem, reprezintă de fapt, o etapă pentru a ajunge la alegeri anticipate", a spus Turcan, citează Agerpres.

A precizat că audierile nu sunt "pure formalităţi"

 

"Au fost audieri maraton, în timp ce, de fiecare dată, la toate guvernele PSD, audierile în comisiile de specialitate erau pure formalităţi, pe repede înainte - unele dintre ele încheindu-se şi în câteva minute. Asta e o dovadă în plus că nu avem absolut nicio reţinere. Iar eu personal, ca vicepremier, sunt foarte mulţumită de activitatea colegilor mei miniştri pe domeniile lor de activitate şi am deplina convingere că au făcut mai mult în trei luni de zile decât a făcut PSD în trei ani", a mai spus ea.

PNL a folosit momentul audierilor ca pe o oportunitate pentru un bilanţ la trei luni de guvernare

 

"Dacă PNL s-ar fi temut de această evaluare în comisiile de specialitate şi ar fi încercat - nu ştiu... - o boicotare, prin neprezentare în comisii, la audieri, PSD ar fi reclamat cu siguranţă neîndeplinirea procedurilor constituţionale şi parlamentare. PNL ştie foarte bine contextul politic şi condiţiile în care intră la audieri în comisiile de specialitate. În momentul de faţă, majoritatea este în mâinile PSD şi se manifestă şi la vot, aşa cum s-a manifestat şi în trei luni de guvernare, prin blocaj. Noi am folosit acest moment de audiere în comisiile de specialitate ca o oportunitate pentru un bilanţ la trei luni de zile şi pentru a prezenta planurile de viitor. (...) Niciodată în 30 de ani nu s-au mai făcut alegeri anticipate. Este iarăşi o premieră pe care PNL o urmăreşte şi o supune, ca o provocare, pentru toţi actorii politici. Vedem acum foarte bine, ca pe o hârtie de turnesol, ce are fiecare pe fond, de fapt, în activitatea parlamentară", a declarat ea

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri