În campania electorală, Rareș Bogdan lăuda spitalul din Suceava, dar și pe Gheorghe Flutur.
”Le-am spus tuturor: vreți să vedeți spitale ca-n Occident? Mergeți la Suceava! Să vedeți ce a făcut Gheorghe Flutur cu bani europeni!”, spunea, în campania electorală, Rareș Bogdan.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat marți că au extins cercetările în cazul îmbolnăvirilor și deceselor de la Suceava, după ce cadre medicale au fost trimise târziu la testare, în favoarea altor persoane, și pentru că bolnavii nu au fost internați la Boli Infecțioase.
Amintim că Gheorghe Flutur și soția sa au fost testați cu prioritate, în condițiile în care mai mulți medici nu au fost testați.
Ludovic Orban avea și explicații pentru acest lucru: ”A fost testat pentru că era contact într-o anchetă epidemiologică și e normal să fie testat, așa cum sunt toate persoanele care au fost într-o anchetă epidemiologică. Domnul Flutur a fost diagnosticat. Faptul că s-a luat decizia să fie diagnosticat ca și contact al unor persoane care au fost diagnosticate pozitiv este o decizie cât se poate de corectă, dovadă că a fost diagnosticat pozitiv.
Domnul Flutur este tratat în spital, ca orice pacient, are parte de același regim pe care îl are orice pacient în spitalul din Suceava. După părerea mea, orice speculație legată de acest subiect este o speculație cinică".
În Suceava, foarte multe cadre medicale au fost testate pozitiv pentru coronavirus, spitalul fiind cel mai mare focar de COVID-19 din țară
Peste 2.245 de cazuri sunt confirmate ca fiind pozitive cu COVID-19, dintre acestea 638 fiind din Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?