"În Ungaria, legea se aplică tuturor, inclusiv Universităţii Soros", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, într-un interviu publicat joi de cotidianul Magyar Hirlap.
"Nimeni nu se poate bucura de privilegii", a spus el.
"Dacă alte universităţi străine pot îndeplini condiţiile prevăzute de lege, atunci CEU va trebuie să facă la fel, în loc să creeze o problemă politică din asta", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Zoltan Kovacs a declarat că Biroul pentru educaţie va examina în viitor dacă CEU îndeplineşte criteriile necesare.
Legea, modificată anul trecut
Legea Educaţiei a fost schimbată anul trecut, astfel că universităţile înregistrate în străinătate nu mai au dreptul să opereze în Ungaria dacă nu oferă cursuri şi în ţara de origine.
Modificările au fost văzute ca având ca ţintă în mod explicit CEU, care oferă cursuri de masterat şi de doctorat predate în engleză şi este frecvent evaluată ca o universitate de top din Ungaria.
CEU a transmis luna trecută că este forţată să se retragă din Ungaria de guvernul condus de premierul Viktor Orban şi că îşi va muta campusul principal la Viena, înscriind acolo noi studenţi, dacă nu primeşte garanţii privind libertatea academică până la 1 decembrie.
Miliardarul american George Soros, care promovează cauzele liberale prin organizaţiile sale, este ţinta unei campanii a guvernului de dreapta condus de Orban. La începutul acestui an, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, înfiinţată de filantrop, a părăsit Ungaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video