Universitatea de Medicină din Târgu Mureş, premieră în România
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Studenti
Studenti
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, a anunţat joi seara, că UMFST va avea, începând cu anul universitar 2019-2020, o filială la Hamburg, în Germania, cu predare în limba engleză, fapt ce reprezintă o premieră pentru România.

'În planul internaţionalizării, cu siguranţă că evenimentul anului a fost finalizarea proiectului început în urmă cu peste 3 ani, prin care UMFST va deschide o filială a sa în Germania. Este momentul ca astăzi, în prezenţa partenerilor noştri din Germania, să anunţ oficial că, în urma finalizării procesului de autorizare ARACIS, şi a celorlalte demersuri administrative specifice statului german, începând cu anul universitar 2019/2020 va funcţiona la Hamburg o extensie a universităţii, unde vor fi şcolarizaţi la programul Medicină, anual, 150 de studenţi, în limba engleza, într-un campus modern, la standarde occidentale, cu profesori şi dupa o curriculă a universităţii noastre. Este un proiect unic la nivel naţional, care are încă resurse de dezvoltare suplimentară şi care aşeza universitatea şi oraşul Târgu Mureş într-o poziţie de maximă vizibilitate la nivel internaţional.

O nouă "ambasadă" a României

Într-un fel informal, aceasta va fi o nouă 'ambasadă' a României în Germania', a declarat rectorul UMFST Târgu Mureş. În discursul tradiţional al rectorului din cadrul Galei UMFST Târgu Mureş, dr. Leonard Azamfirei a arătat că în anul 2018, UMFST a fost un partener important al unor instituţii centrale de prim rang, fiind implicată în promovarea candidaturii României pentru obţinerea statutului de membru în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 'Voi menţiona aici implicarea activă a universităţii în promovarea candidaturii României pentru obţinerea statutului de membru în Consiliul de Securitate ONU, derulat împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, un demers diplomatic realizat în peste 25 de ţări, a cărei susţinere academică iniţiată de universitatea noastră şi apoi preluată şi de alte universităţi din ţară a dus nu doar la maximizarea şanselor României de a-şi îndeplini unul dintre cele mai importante obiective de politică externă, dar a crescut şi numărul ţărilor din care universitatea are acum studenţi, ajuns acum la 52 de ţări', a subliniat Azamfirei.

VEZI ȘI: 

Târgu Mureș. Peste 800.000 lei, investiţii în cabinete stomatologice şcolare

REZULTATE REZIDENȚIAT 2018 UMF TG MUREȘ. Note rezidențiat 2018 TG MUREȘ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel