Curtea Constituţională din Costa Rica a respins vineri două cereri de habeas corpus depuse de avocaţii fostului ministru al turismului din România Elena Udrea şi fostului procuror pentru crimă organizată şi corupţie Alina Bica, care sunt deţinute în Costa Rica din 3 octombrie, informează site-ul ameliarueda.com.
Elena Udrea şi Alina Bica se află în arest preventiv pentru două luni, după ce au fost reţinute de către Biroul Naţional al Interpol din Costa Rica la 3 octombrie. Ambele s-au adresat Curţii Constituţionale din Costa Rica în data de 6 noiembrie cu cererea de a fi eliberate. Ele se află la închisoarea Vilma Curling pentru femei, în aşteptarea procesului de extrădare la solicitarea autorităţilor din Bucureşti.
Cererile de eliberare
În ce o priveşte pe Udrea, ea s-a plâns că are o fiică născută în septembrie şi condiţiile din penitenciarul Vilma Curling nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea. Cu toate acestea, închisoarea a negat acest argument în faţa Curţii Constituţionale. La rândul ei, Bica a prezentat o serie de obiecţii împotriva cererii de extrădare împotriva sa, care nu au fost detaliate de către Curte. Aceasta este a doua încercare eşuată a Elenei Udrea şi Alinei Bica de a ieşi din închisoare, după ce la 2 noiembrie au avut o audiere la Curtea Penală din Pavas, în care au solicitat eliberarea, dar şi această cerere a fost respinsă, scrie sursa citată.
Joi după-amiază, avocaţii celor două au prezentat a treia cerere habeas corpus în faţa Camerei Constituţionale, în care susţin că sentinţa care a stat la baza solicitării de extrădare a fost anulată în România, motiv pentru care solicită eliberarea lor. Totuşi, acest recurs se află încă în faza de studiere a admisibilităţii de către înalţii judecători.
Dosare în România
Elena Udrea se află în Costa Rica din februarie anul acesta. A îndeplinit funcţia de ministru al turismului în perioada 2008-2012 şi a fost deputat în Parlament între 2012 şi 2016. Este unul dintre politicenii renumiţi din România şi chiar a aspirat la preşedinţie în 2014, relatează site-ul costarican citat. A fost arestată în Costa Rica în baza unui mandat de arestare emis de Interpol Bucureşti. Ea este judecată în România pentru luare de mită şi spălare de bani în legătură cu finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, când Traian Băsescu a fost reales în funcţia de preşedinte.
La rândul său, Bica s-a aflat timp de şase luni în detenţie preventivă în România, ca urmare a două condamnări - patru şi respectiv trei ani de închisoare - pentru primirea unor terenuri şi a 20 de mii dolari mită. Înainte de aceasta, a făcut apel şi aşteaptă decizia finală a Curţii Supreme de la Bucureşti. Ea este, de asemenea, acuzată de abuz de putere într-o afacere imobiliară frauduloasă de 73 milioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video