V. Gheorghiță: Care este eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna în fața tulpinii COVID-19 din Africa de Sud
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay
Tulpina din Africa de Sud a Sars-CoV-2 este mai periculoasă pentru că vaccinurile Pfizer și Moderna nu au o eficacitate atât de mare în fața ei. Salvarea vine tocmai din natura tulpinii, spune medicul Valeriu Gheorghiță. 

Tulpinile din Marea Britanie și Africa de Sud a Sars-CoV-2 au o agresivitate mai crescută. În vreme ce tulpina din UK se răspândește mai repede, cea din Africa de Sud ar avea o rezistență mai mare în fața vaccinurilor anti-COVID-19 pe bază de ARN mesager. 

Medicul militar Valeriu Gheorghiță a spus, la Antena 3: ”Pot să apară mutații care scad considerabil eficacitatea vaccinului, ceea ce ne deranjează în mod deosebit.” Cu privire la tulpina din Africa de Sud, el a precizat că ”vaccinurile de la Pfizer și Moderna au o eficacitate într-adevăr mai redusă, dar încă își păstrează eficacitatea și datele arată că protejează foarte bine față de formele severe de boală”. 

”Un alt lucru important este legat de faptul că această tulpină din Africa de Sud nu pare să aibă un avantaj replicativ foarte mare, deci nu anticipăm că va fi o tulpină care se va extinde rapid, cum se întâmplă cu tulpina din Marea Britanie” a explicat dr. Gheorghiță. 

În România, ajung mâine încă 200.000 de doze de la Pfizer, a anunțat medicul coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din România. Începe, în același timp, vaccinarea profesorilor. În București, personalul din învățământ va fi vaccinat la Romexpo. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel