"Vaccinul nostru are o caracteristică, spre deosebire de ceea ce am văzut în cazul altor vaccinuri. Dacă aţi observat, foarte puţină lume spune în ce constau vaccinurile pe care le dezvoltă. Noi am spus şi am publicat tehnologia cap-coadă. Cei care, până acum, au spus la ce lucrează, lucrează la un gen de vaccinare oarecum clasică, care presupune trecerea şi prin experimente pe animale (şoareci, şobolani, animale mari). Vaccinul nostru nu se pretează la testarea pe animale, care nici nu cred că este foarte utilă întotdeauna", a declarat Virgil Păunescu, directorul Institutului de cercetări medicale OncoGen, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
"Am putea, până în toamnă, să îl avem gata"
"De aceea, noi apreciem că vom cerceta în laborator cam o lună - o lună şi jumătate cum reacţionează celulele sistemului imun la acest vaccin şi care este doza cea mai bună şi, în funcție de cum negociem cu Agenţia Medicamentului, am putea trece la studii de Faza 1, la vaccinarea primilor zece voluntari. Am putea, până în toamnă, să îl avem gata", a mai spus Virgil Păunescu.
Vezi și: România are VACCINUL anti-COVID-19. Prof. dr. Virgil Păunescu: Începem testele!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi