”Pentru ca oamenii să aibă încredere în tine, trebuie să ai, în primul rând, notorietate, deci să te știe lumea, să fii cunoscut. USR PLUS, cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății, face un experiment. A fost numită pe funcție doar pentru că e din PLUS, partidul lui Cioloș, ea fiind o persoană total necunoscută. Într-un moment de criză, peste 99% din oameni aud noul ministru al Sănătății vorbind pentru prima oară. Însă, față de Vlad Voiculescu, are un discurs mai articulat, el fiind un pafarist. Dacă ne uităm că Mihăilă, din funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, s-a ocupat de bani, de PNRR, miza e clară și vine de pe axa Cioloș-Ghinea. Cu privire la comunicare, are formulări vagi și chiar gafe, precum ”vom demara pași”.
Marea schimbare
Vorbește despre ”reformă”, la fel cum vorbea și Vlad Voiculescu. Dar ”marile” reforme nu înseamnă nimic, ele se referă doar la oameni. Voiculescu a făcut ”reforma” schimbării directorilor Caselor de Asigurări, impropriu spus dacă ne uităm că era obligat, conform legii, pentru că le expira mandatul, iar Mihăilă a anunțat schimbarea directorilor de DSP. Un alt detaliu este critica față de ”politizare” venită de la un om numit politic, pentru că, dacă ne uităm la expertiză, în contextul pandemiei, nu e nici infecționist, nici specialist în sănătate publică, nici manager. Ca și Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă reîncepe cu alcătuirea echipei - ne amintim că Vlad Voiculescu și-a ”construit o echipă” două-trei luni. Noul ministru a reluat procesul. La întrebări concrete, a răspuns că demarează pași, dar și că vor avea loc achiziții abia în decembrie.” a punctat Val Vâlcu, după prima impresie despre Ioana Mihăilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică