Vâlcu - Guran, conflict în direct: Vă plângeți la televizor că nu puteţi. Am înţeles. Pa! Alţii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Virgil Guran și jurnalistul Val Vâlcu au avut un schimb de replici, în direct, pe tema creditelor oferite de bănci societăților comerciale, în criza provocată de coronavirus.

"Guvernul a venit cu garanţii şi a spus "domnule, vă dăm şi dobânda. Daţi bani la societăţile care au probleme. Băncile au început să crediteze, în primul rând, societăţile care merg bine. Dacă merg bine societăţile alea, de ce venim noi - stat, Guvern - să intervenim? Am intervenit, în primul rând, pentru cei aflaţi în dificultate şi cei care vor să se dezvolte. Dar, în momentul de faţă, cred că băncile exagerează şi de-asta merge atât de greu. Am discutat cu ei, i-am asigurat că statul sprijină acele întreprinderi şi va deconta, în cazul în care sunt în dificultate acele întreprinderi. Dar să ajute acum societăţile respective! 22 de bănci să acorde, într-o lună, doar 300 de credite este foarte puţin. Le-am cerut să trateze cu celeritate aceste lucruri. Nu regret că am eliminat taxa pe activele bancare pentru că, v-am spus, am observat, ca om de afaceri, când s-a venit cu acest lucru, băncile au pus presiune tot pe noi. Tot societăţile comerciale decontau acest lucru. Orice taxă în plus se reflectă în activitatea poporului. Poporul plăteşte", a spus Virgil Guran, la Antena 3.

"Staţi şi vă rugaţi de bănci"

"O tonă de sloganuri electorale nu face cât un gram de hârtie bine înnegrită acolo, scris ca lumea. Înţeleg că nu s-au făcut normele bine, pe de-o parte. Pe de altă parte, dacă domnul Cîțu, în loc să dea prin Bursa de Valori, să facă împrumuturile acestea către populaţie, se împrumută de la bănci. Eu, ca bancă, mă duc la o sesiune de creditare a Guvernului, am şi garanţie, am tot ce îmi trebuie. La ce să mă mai complic cu încă 3000 de credite date unor IMM-uri în vreme de criză? Iar normele acestei măsuri nu au fost clare. S-a spus de la început.

Acum, staţi şi vă rugaţi de bănci. Am senzaţie de deja vu. Metafora cu familia a fost folosită în 2010 de PDL. "Acum nu e momentul", am auzit în comunism. Acum nu e momentul să dăm alocaţii, să nu ştiu ce. Iar treaba asta... L-am văzut pe Băsescu la Mărăcineni cum făcea campanie electorală, se ruga de constructor să termine mai repede podul. Pune, domnule, în contract să termine podul ăla într-o lună. Nu se califică, nu mai stăm să ne rugăm de bănci", a spus jurnalistul Val Vâlcu.

Virgil Guran: Nu se va face totul într-o lună...

Val Vâlcu: Ce norme sancţionează banca..? Domnule, aţi dat nişte bănci că nu dau credite. În afară de gargara de la televizor şi ameninţări în presă, ce a păţit banca aia?

Virgil Guran: Spuneţi-ne, legal, cum putem impune băncilor să dea credite mai repede?

Val Vâlcu: Dumneavoastră să îmi spuneţi, că dumneavoastră v-aţi dus la guvernare. Colaboraţi cu Parlamentul, să se dea legi în urgenţă. De ce nu colaboraţi cu Parlamentul? Dacă aveaţi Guvern de uniune naţională, se dădea o lege în două zile, în Parlament. Aşa, ca să vorbim la televizor,  o  fac eu, o face Cătălina Porumbel. Dumneavoastră vorbiţi la televizor. Pentru asta puteaţi lucra de la domiciliu, nu de la Guvern, cu țigara în gură şi cu whisky pe masă. 

Virgil Guran: Domnule Vâlcu, lăsaţi poveştile astea, că vorbim serios despre bănci, acum.

Val Vâlcu: Foarte serios vorbesc. De ce nu daţi lege, dacă nu aveţi pârghii legale? De ce nu daţi OUG? Aţi dat 25 de ordonanţe într-o noapte. O dădeaţi şi pe a douăzeci şi şasea, cu băncile. Nu vă mai plângeţi la televizor că nu puteţi!

Virgil Guran: Spuneţi dumneavoastră, din punct de vedere legal, noi, Guvernul, cum putem impune  băncilor să dea credite în două săptămâni?

Val Vâlcu: Tocmai v-am spus. Lege în Parlament, o ordonanţă de urgență. Aţi dat 25 într-o noapte, o daţi şi pe-a douăzeci şi şasea. Nu ştiu. Găsiţi soluţii, nu vă plângeţi la televizor!

Virgil Guran: Vă pricepeţi la activitatea bancară? Eu mă pricep. Nu poţi da o lege...

Val Vâlcu: Dumneavoastră vă plângeţi, nu vă pricepeţi! Vă plângeți la televizor că nu puteţi. Am înţeles. Pa! Alţii.

Virgil Guran: Nu există lege şi nu îţi permite Constituţia.

Val Vâlcu: Vă împiedicaţi de Constituţie. Hai, domnule Guran, zău! Mi-aţi stors o lacrimă la faza cu Constituția. Tocmai v-a dat CCR înapoi cu mandatul aleşilor locali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel