Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
20 iul, 11:32
Vânzările Dacia, în scădere, în Semestrul 1. Situația la zi
Vânzările Dacia au scăzut în primul semestru cu 46,6% pentru autoturisme, la 195.767 unități, de la 366.861 unități anul trecut, și cu 39,4% în cazul vehiculelor comerciale ușoare, de la 25.381 unități la 15.391 unități, conform rezultatelor grupului Renault comunicate luni.

În contextul pandemiei de Covid-19, Grupul Renault și-a suspendat vânzările și activitățile industriale în majoritatea țărilor începând cu jumătatea lunii martie și a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 34,9%, până la 1.256.658 de unități, în prima jumătate a acestui an, pe o piață în scădere cu 28,3%, anunță compania. Scăderea volumului vânzărilor Grupului s-a datorat în principal expunerii sale în țările în care au existat norme stricte de izolare

„Lumea a trecut printr-o criză fără precedent, cu un impact major asupra activității noastre. Imediat ce a început redresarea, uzinele și rețelele noastre de vânzări s-au mobilizat rapid pentru a răspunde nevoilor clienților noștri, cererea fiind susținută în iunie prin măsuri de ajutor guvernamental luate la nivel european. Intrăm în cea de-a doua jumătate a anului cu un nivel foarte ridicat de comenzi, un volum de stocuri satisfăcător, o mai bună poziționare a prețurilor pe întreaga gamă și o nouă ofertă hibridă E-TECH, care este unică în segmentul său și deja foarte bine primită”, a declarat Denis le Vot, membru al Comitetului Executiv, Director Regiuni, Comerț și Marketing al Grupului Renault.

În cazul vehiculelor electrice, volumele de vânzări ale mărcii Renault la nivel mondial au crescut cu 38%, cu peste 42.000 de vehicule vândute în prima jumătate a anului. În Europa, ZOE este cea mai bine vândută mașină electrică, înregistrând o creștere a vânzărilor care se apropie de 50%, de până la 37.540 de unități, și a atins un nivel record de comenzi în luna iunie, de aproximativ 11.000 de unități.

Înmatriculările Grupului s-au ridicat la 623.838 de vehicule, în scădere cu 41,8%, pe o piață care a înregistrat o scădere de 38,9%. Grupul și-a reînnoit cu succes toate modelele din segmentul B sub marca Renault (Clio, Captur și ZOE). Noul Clio a fost cel mai bine vândut vehicul din segmentul B în prima jumătate a anului în Europa, cu 102.949 de unități vândute.

În prima jumătate a anului, marca Dacia a înregistrat o scădere cu 48,1% a vânzărilor, ajungând la 161.334 de vehicule vândute, scăderea fiind determinată de prezența sa pe piața de retail care a fost puternic afectată de criza generată de pandemia de Covid-19.

În iunie, vânzările Grupului în Europa au crescut. Renault a înregistrat 10,5% cotă de piață (marcă lider), iar Dacia 3,5%.

În afara Europei, Grupul a fost afectat, în special, de scăderile înregistrate pe piețele din Rusia (-23,3%), India (-49,4%), Brazilia (-39%) și China (-20,8%), potrivit Mediafax.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri