Vatmanul-protestatar, erou în lupta cu șmecherii din trafic. Ce ONG îi plătește avocatul
Data publicării:
Autor: Val Vâlcu
WhatsApp
Un șmecher cu BMW depășește o coloană, intrând pe linia tramvaiului. Dacă bemvenarul depune plângere, vatmanul va fi cercetat penal pentru distrugere.

Un șmecher cu BMW depășește o coloană, intrând pe linia tramvaiului. Șicanează tramvaiul, care îi îndoaie bara din spate. Nu-și bate capul să raporteze incidentul la Poliție. Poate o fi vrut să dea mașina lovită în parcare, dacă o avea CASCO, poate nu-l interesează dauna. Pentru un șmecher nervos cu BMW ce contează banii, importantă e lupta cu ”dujmanii” din trafic. Cert este că poliția îl amendează și îi ia carnetul.

Dar asta nu e totul, cum s-ar spune la teleshoping. Dacă bemvenarul depune plângere, vatmanul va fi cercetat penal pentru distrugere. Să recapitulăm: un tip cu suficienți bani să nu-i pese de o bară îndoită la BMW, care nu respectă nici legile, nici restul fraierilor din trafic,  ar putea să se folosească de lege pentru a lăsa șomer un amărât de vatman, a-l târî prin tribunale, a-i lua pielea de pe el în instanță.

 

V-ați gândit să acceptați tamponarea?

Sigur, vatmanul a greșit că nu a stat, împreună cu zecile de călători din tramvai, să fie ”făcut” de regele străzii, proprietarul unui BMW cu fițe. A răbufnit, a luat legea pe cont propriu, după ani în care a acceptat ca de mii de ori șmecherii cu tupeu să se bage în față, să facă figuri ”sarakiilor” din tramvai. De le Poliție nu avea ce să aștepte, poliția nu se bagă, nu știu decât să atace cu radarul din tufiș. Când i-ați văzut ultima dată ridicând carnete pentru depășirea coloanei sau pentru oprirea pe linia de tramvai? De câte ori ați stat la stop, iar fraierii din coloană au lăsat șmecherii să se bage în față, ați văzut vreun polițist? De câte ori v-ați gândit să nu mai puneți frânnă, să vă continuați drumul, acceptând o tamponare cu șmecherul care forțează revenirea în coloană?

Șmecherii scapă cu suspendare

Și tot de atâtea ori ați renunțat, l-ați lăsat să treacă pentru că riposta înseamnă bătaie de cap, timp pierdut la service, scandal,  poate chiar violențe. Vatmanul anonim a ripostat în locul miilor de șoferi care stau în coloană și așteaptă să li se bage în față șmecherii care vin pe linia de tramvai. Deci, poate fi considerat un erou în lupta cu nesimțirea din trafic. Cu parlamentarii complici, care refuză înăsprirea legislației, cu premierul care se bate pentru reducerea amenzilor, cu insituțiile care găsesc pretexte pentru a nu folosi camerele video din orașe, sau radarele fixe. Cu lașitatea directorului STB, care se ascunde sub corectitudinea politică, în loc să fie primul care să atace șmecherii din trafic.

Sunt curios care va fi reacția societății civile. Se va găsi vreo organizație non-guvernmentală să-i ofere avocat? Se vor găsi donatori să-i plătească amenda, sau salariul, dacă rămâne fără loc de muncă după protest? Sau un judecător să-l achite pe vatman? Că șmecherilor, chiar și în accidente cu patru victime, le dă cu suspendare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel