Venezuala: Anchetă împotriva lui Guaido pentru 'legături' cu narcotraficanţi columbieni
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Procurorul general al Venezuelei a anunţat vineri deschiderea unei anchete împotriva lui Juan Guaido pentru "legături" cu o bandă de traficanţi de droguri columbieni care l-ar fi ajutat să treacă ilegal în Columbia în februarie, prezentând ca dovadă fotografii ale opozantului cu unii dintre membrii bandei, relatează France Presse.

Într-o intervenţie televizată, Tarek William Saab a arătat fotografii în care liderul opoziţiei venezuelene apare alături de doi bărbaţi, membri ai "Los Rastrojos", o bandă de "narcotraficanţi şi paramilitari" columbieni.

Aceste fotografii, a spus Saab, dovedesc "legăturile" lui Juan Guaido cu "Los Rastrojos". El a anunţat deschiderea unei anchete.

Juan Guaido nu a negat că s-a fotografiat cu aceste persoane, dar a spus că nu cunoştea identitatea lor când au fost făcute pozele. "Nu le cer antecedentele (judiciare) celor care doresc o fotografie", a declarat opozantul în faţa presei la Caracas.

Potrivit ministrului de interne, Nestor Reverol, care s-a exprimat cu puţin timp înainte de procurorul general, fotografiile au fost făcute în februarie, când Juan Guaido a trecut în Columbia pentru a supraveghea trimiterea ajutorului umanitar în Venezuela, o operaţiune ce a eşuat în cele din urmă.

Având interdicţie să părăsească ţara după autoproclamarea sa ca preşedinte interimar la 23 ianuarie, Juan Guaido a trecut printr-o zonă împădurită evitând posturile de frontieră. Nestor Reverol a descris această trecere în Columbia drept o "operaţiune de exfiltrare" organizată de "Los Rastrojos".

Juan Guaido face deja obiectul mai multor anchete lansate de puterea chavistă care încearcă să-l înlăture, dintre care una pentru "uzurparea funcţiei prezidenţiale". Posibila sa arestare, a avertizat Washingtonul, ar fi "greşeala finală" a preşedintelui Nicolas Maduro, aminteşte AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel