Venezuela. Pompieri arestați pentru o glumă cu președintele
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Catuse
Catuse
Doi pompieri au fost arestați ieri după ce au realizat un clip în care au râs de președintele statului.

Doi pompieri din Venezuela au fost reţinuţi duminică după ce au fi realizat un videoclip devenit viral în care preşedintele venezuelean Nicolas Maduro este personificat de un măgar. Cei doi pompieri urmează să fie judecaţi pentru incitare la ură şi riscă până la 20 de ani de închisoare, au anunţat grupuri pentru apărarea drepturilor omului, relatează Reuters.

Ricardo Prieto, 41 de ani, şi Carlos Varon, 45 de ani, au fost arestaţi miercuri de ofiţeri ai serviciului de contrainformaţii al armatei la postul de pompieri unde lucrau, în statul Merida (vest), potrivit Observatorului pentru drepturile omului al Universităţii Anzilor din Merida, care urmăreşte cazul.

Ar putea sta în închisoare 20 de ani

Cei doi au compărut duminică în faţa judecătorului Carlos Marquez, care a dispus să fie reţinuţi pentru acuzaţii de încălcare a legii împotriva incitării la ură care a fost adoptată anul trecut, au anunţat Observatorul şi grupul Penal Forum.

Pompierii au fost inculpaţi pentru infracţiunea cu circumstanţe agravante de incitare la ură. Această infracţiune cu circumstanţe agravante presupune... 20 de ani închisoare", a declarat avocatul Ivan Toro al Observatorului, care a participat la audiere.

Jocul de cuvinte care i-a costat libertatea

Opozanţii preşedintelui de stânga Nicolas Maduro, care îl învinuiesc pentru criza economică din Venezuela, l-au poreclit pe şeful statului "Maburro", un joc de cuvinte în care burro înseamnă măgar în limba spaniolă.

În videoclip se vede cum un bărbat se foloseşte de o funie pentru a-l conduce pe măgar prin staţia de pompieri din Merida, în timp ce un alt bărbat se preface că vorbeşte cu măgarul ca şi cum ar vorbi cu preşedintele, şi îl însoţeşte într-o vizită oficială care imită vizitele efectuate de Maduro pe la şcoli, spitale şi baze militare şi care sunt prezentate la televiziunea de stat.

Avocaţii celor doi inculpaţi au declarat că înregistrarea video s-a dorit a fi o glumă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel