Urmărește emisiunea live
Vestea bună a zilei vine de la Spitalul Județean din Alba Iulia
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Medicii de la Spitalul Județean din Alba Iulia au făcut un anunț important în această seară. 

În cursul zilelor de joi şi vineri, 4 şi 5 iunie 2020, un număr de 12 pacienţi, internaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19 şi au fost externaţi, după ce rezultatele a două teste consecutive în cazul acestora au ieşit negative.

Cel mai tânăr pacient vindecat este un băieţel în vârstă de doar 1 an, iar cel mai vârstnic un bărbat de 49 de ani. Cei 12 pacienţi externaţi (8 de sex masculin şi 4 de sex feminin) locuiesc în Laz (3), Meteş (3), Câlnic (2), Gârbova (2), Sebeş (1), Răhău (1).

De altfel, în această săptămână, au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19, în total, un număr de 22 de pacienţi îngrijiţi în cadrul secţiei de boli infecţioase.

De la începutul pandemiei 



Totodată, de la începutul evoluţiei pandemiei şi până în prezent, la secţia de boli infecţioase au fost internaţi peste 126 de pacienţi pozitivi cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Dintre aceştia, 78 au fost declaraţi vindecaţi, iar 36 au fost transferaţi la unităţi sanitare din Blaj (13), Aiud (20), Sibiu (2) şi Sebeş (1). În prezent, la secţia de boli infecţioase se află internaţi 12 pacienţi confirmaţi cu COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel