Volei feminin: Dinamo, victorioasă în faţa Ştiinţei Bacău, în Divizia A1
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CS Ştiinţa Bacău cu scorul de 3-1 (25-23, 25-15, 20-25, 25-18), sâmbătă, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin, scrie Agerpres. 

Cele mai bune dinamoviste au fost Ariana-Cristiana Pîrv (18 puncte), Maja Burazer (16), Maja Savic (14) şi Maria Karakaşeva (14). Denisa Rogojinaru şi Tina Grudina au fost cele mai bune de la oaspete, cu 15 puncte fiecare.

Campioana CSM Volei Alba Blaj a dispus de nou-promovata CS Medgidia cu scorul de 3-1 (15-25, 25-13, 25-21, 25-12), în deplasare. Cele mai bune au fost Ioana Baciu şi Bianca Busa, cu 18 puncte fiecare.

CSM Târgovişte a reuşit a patra sa victorie consecutivă, 3-0 (25-16, 25-17, 25-20) cu CSO Voluntari 2005, în deplasare. Yusleyni Herrera a fost cea mai bună jucătoare a oaspetelor, cu 19 puncte.

CS Rapid Bucureşti a bifat prima sa victorie în acest sezon, 3-2 (22-25, 25-18, 19-25, 25-16, 15-12) cu CSM Lugoj.

CSM Târgovişte se află pe primul loc în clasament, cu 12 puncte, urmată de CSM Lugoj, 10 puncte, CS Dinamo, 9 puncte (3 jocuri), CSM Volei Alba-Blaj, 9 p (3 j), CS Ştiinţa Bacău, 9 p, etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel