"Este a unsprezecea mea carte şi a şaptea de călătorie. Sunt o călătoare şi îmi place foarte mult să mă mişc. (...) M-am tot plimbat în anii trecuţi prin ţări asiatice şi am scris despre Japonia, despre China, despre Coreea de Sud şi am zis că trebuie să schimb puţin registrul, să văd cum arată şi nordul planetei. Şi m-am 'aruncat' puţin până spre Oslo, în Norvegia, în ţara Trolilor (...) Este un jurnal de călătorie. (...) Practic, eu povestesc ce mi s-a întâmplat în fiecare zi, ce am văzut, ce m-a uluit, ce m-a şocat, ce m-a impresionat, ce m-a amuzat, deci toate stările mele sunt adunate în cartea asta şi sper să fie o invitaţie la călătorie sau, dacă nu, o călătorie virtuală pe care să o facă cei care nu au bani, timp sau nu au cine să-şi lase copiii şi cu ajutorul meu să călătorească", a declarat Marina Almăşan, pentru Agerpres.
Criticul literar Alex Ştefănescu a afirmat că Marina Almăşan are "un remarcabil talent literar". "Cartea este scrisă cu talent literar. Marina este inventivă, este colocvială, este, în acelaşi timp, subtilă, este plină de informaţii şi este o carte care, la sfârşit, regreţi că s-a încheiat", a spus Ştefănescu.
La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, Felicia Filip şi soţul ei, Cristian Mihăilescu, Eugen Cristea, Marcel Pavel, Mădălin Voicu, Elena Merişoreanu, vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Krizbai Bela Dan, Mihai Tatulici, publicistul şi caricaturistul Octavian Andronic (ANDO), Fuego (Paul Ciprian Surugiu), Adriana Antohi.
De asemenea, printre invitaţi s-a numărat celebrul tenor de origine română Gabriel Bîrjovanu de la Opera din Oslo. El a interpretat, la invitaţia gazdei, mai multe arii din opere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video