Erupția vulcanului din Insula Albă, ce a erupt în data de 9 decembrie 2019 a dus la moartea a șase persoane, rănirea a cel puţin 30 şi chiar la câteva persoane dispărute.
Insulă reprezintă una dintre cele mai importante atacţii turistice din Noua Zeelandă şi, de aceea, în rândul publicului şi al autorităţilor a tot apărut întrebarea legată de faptul că erupţia a avut loc fără semne care să indice un astfel de eveniment.
Potrivit Science Alert, geologii au explicat faptul că vulcanul este unul dintre cei câţiva vulcani de pe teritoriul Noii Zeelande care pot erupe fără avertismente.
Cum se produce fenomenul
În cazul acestor vulcani, magma duce la încălzirea moleculelor de apă din porii rocilor. Această apă se află într-o stare de supraîncălzire, la aproximativ 250 de grade Celsius la presiuni extrem de mari, în comparaţie cu 100 de grade la presiune normală, ceea ce face ca echilibrul acesteia să fie extrem de fragil. Orice stimul exterior precum gazele din interiorul Pământului sau schimbarea presiunii exercitată de materialele din jur face ca apa să îşi mărească volumul de 1.700 ori la viteze supersonice.
Energia acestei expansiuni a volumului apei este suficient de mare încât să disloce rocile solide din jur, ducând la formarea unor cratere vulcanice. În cazul vulcanului de pe Insula Albă, erupţia a dat naştere unei coloane cu o înălţime de 3 kilometri.
Pornind de la studiile despre acest tip de erupţii, oamenii de ştiinţă sunt de părere că vor mai urma o serie de erupţii mai mici, care au rolul de a readuce echilibrul în sistemul geologic al insulei, citează Science Alert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro