Senatorul Marius Marinescu, iubitor de animale, are grijă de foarte multe pisici. Cu această ocazie, a transmis, prin intermediul DC News, un mesaj.
Pisica a fost domesticită acum 4000 de ani
”La mulți ani, iubitorilor de feline. Astăzi este Ziua Internațională a pisicii. Pisica aduce multă bucurie în familii prin frumusețe și drăgălășenie. Aceste superbe feline sunt adevărați terapeuți. Cei care dețin o pisică trăiesc mai mult”, a zis Marius Marinescu.
Senatorul a amintit că specialiștii în domeniu spun că pisica se poate infecta de la stăpân cu coronavirus, dar invers nu se poate. Cei care au virus trebuie să stea departe nu doar de membri familiei, ci și de animalele de companie.
Pisica este și un bun paznic în gospodării, împotriva rozătoarelor
În Egiptul Antic și Malta, pisica era considerată animal sfânt. De exemplu, maltezilor le salva depozitele de cereale de rozătoare. În Egipt, zeița Bastet era reprezentată, în artă, cu cap de pisică, ea fiind considerată protectoarea casei și a copiilor.
”Pisica este alături de om de peste 4000 ani și, cu această ocazie, facem încă un apel către ministrul Marcel Vela să promoveze cât mai urgent ordonanța de înființare a Poliției Animalelor pentru a avea oficial și aceste animale un protector”, a încheiat Marius Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”